Revoluție sau Stagnare?
Confortabil sau Provocator?
Repede sau la Timpul potrivit?
Iluzoriu sau Palpabil?
Virtual sau Biologic?
… sau Remodelare permanentă?
Pare că goana, sprintul, cât mai repede, cât mai mult, cât mai de succes, nerăbdarea de a obține orice, au devenit deja cadrele strâmte ale unei societăți aflate în criză.
Traversăm o perioadă în care pragul durerii ajunge la un minim istoric, prin predarea totală a puterii personale către promisiunea chimică a unui comprimat sau a unei formule medicinale, la fel cum AI (inteligența artificială), unul dintre subiectele notorii ale zilei, ne scapă aparent de “travaliul” cunoașterii prin răspunsuri rapide și gratuite la orice neștiință.
Pe același tipar al rezolvării imediate, educația de astăzi este din ce în ce mai puțin despre un parcurs devotat, despre repere și modele autentice clădite pe spiritul unei tradiții care potențează evoluția și din ce în ce mai mult despre rezultate rapide și certificări pe măsură. Realitatea imediată pare o roată împinsă la vale care scapă de sub control.
Avem de a face, de fapt, cu o trecere firească de la o etapă de existență la alta, trecere pe care omul contemporan o traduce prin percepția crizei, a pierderii și a nonsensului.
Oare cum ne-am putea orienta cât mai lucid, individual și colectiv, pe parcursul acestei treceri?
Există sau avem de căutat soluții?
Vorbeam anterior despre Criza de identitate a unei societăți și arătam cum “Criza în sine înseamnă chiar lipsa unui focus aliniat cu Viața”.
De fapt, nu este vorba despre soluții, așa cum nu este vorba despre o problemă (chiar dacă o parte a minții umane este obișnuită să vadă lucrurile astfel și să le adreseze ca atare), ci mai degrabă despre extinderea unor perspective și percepții, despre maturizare, despre elevarea conștienței ființei umane și evoluția sa firească.
„Soluția” este un focus corect, o privire atentă către singurul model autentic și viabil: Viața, existența în sine în toate sensurile și manifestările ei.
Suntem parte a Sa, însă nu ne vedem, nu ne gândim, nu ne percepem astfel și, bineînțeles, nu acționăm ca atare.
Suntem copiii Vieții, ființe umane între nenumărate alte ființe și tot atâtea moduri prin care Viața ființează.
Existăm și suntem parte din Existență.
Neseparați și interdependenți în realitatea Vieții, separați și doritori de adolescentină independență, în fantezia proceselor mentale umane superficiale.
Adolescentul dominat de “Eu vreau”, orientat spre propria persoană și spre a trăi experințe, pare a se afla în criza trecerii la etapa adultului tânăr.
Criza este a unor identități în trans-formare, a unor autoidentificări în deformare continuă.
Omenirea se află în deplinătatea unui ego suficient dospit care prin coacerea în cuptorul crizei identitare se poate transforma într-un ego matur, facilitând astfel schimbarea focusului de la Eu la Viață și la ghidajul său.
Avem oportunitatea de a învăța să privim din ce în ce mai extins și adânc, să deformăm forme perimate în forme viabile, să modelăm înțelesuri și structuri limitate spre sensuri și semnificații mature, acordate cu Viața.
Este suficient să ne uităm atent la atom, moleculă, celulă, organ ca să înțelegem cum se raportează acestea la întregul corpului, copacul la întregul pădurii, pădurea la întregul mediu înconjurător.
Miceliul susține, este susținut și interdependent, în simbioză cu tot ce este.
“Eu vreau” nu există în natură. Există Viața atotcuprinzătoare, manifestată clipă de clipă, cu fiecare creștere adaptivă, cu fiecare firicel de humus transformat în radicul luminat, cu fiecare celulă pulsândă și fiecare trecere din neființă în ființă.
Ființa umană are oportunitatea să cunoască reperele Vieții și să se acorde cu ele, dacă învată să privească adânc, larg, cuprinzător.
Împreună cu Anamaria Sănduță, www.anamariasanduta.com, am deformat forme, înțelesuri și expresii prin căutarea remodelării lor în acord cu Viața.
Pe data viitoare.